Prima pagină » Minele Lonea și Lupeni din Valea Jiului intră în proces de închidere în anul 2023

Minele Lonea și Lupeni din Valea Jiului intră în proces de închidere în anul 2023

de Andreea Dogar
mină de cărbune

Minele Lonea și Lupeni din Valea Jiului intră în proces de închidere în anul 2023. Guvernul a aprobat un ajutor de stat de peste 27 de milioane de lei, echivalentul a circa 5,5 milioane de euro, pentru închiderea minelor.

Mina Lonea și mina Lupeni sunt, potrivit Guvernului, două mine necompetitive din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara – S.A., aflată în insolvență.

Hotărârea nr. 246 din 22 martie 2023 privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune pentru anul 2023 prevede acordarea unui ajutor de stat în valoare de 27.242.000 de lei.

„Ajutorul de stat în sumă totală de 27.242.000 lei pentru anul 2023, suportat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, se acordă potrivit Deciziei Comisiei Europene C(2016) 7.719/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România și Deciziei Comisiei Europene C(2018) 1.001/final privind închiderea minelor de cărbune necompetitive din România, în vederea suportării costurilor excepționale ale unităților intrate în proces de închidere definitivă, costuri care nu sunt legate de producția curentă”, se arată în hotărârea de Guvern.

Din suma de 27.242.000 de lei, 20.069.000 de lei vor fi alocați pentru mina Lonea și 7.173.000 de lei pentru mina Lupeni, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de Guvern.

Ajutorul de stat este împărțit astfel:

-costuri cu plăţile compensatorii acordate angajaţilor cărora le încetează contractul de muncă – 186.000 de lei, care vor fi alocați pentru 5 salariați ai exploatării miniere Lonea;

-costuri cu reconversia profesională – 60.000 de lei care vor fi alocați pentru asigurarea serviciilor de reconversie profesională a unui număr de 12 salariați ai exploatării miniere Lupeni;

-costuri de recultivare a suprafețelor – 26.996.000 de lei, din care 19.883.000 de lei pentru mina Lonea, sumă ce va fi folosită pentru recultivarea unei suprafețe de aproximativ 463.322 mp, și 7.113.00 de lei pentru mina Lupeni, sumă ce va fi folosită pentru recultivarea unei suprafețe de aproximativ 79.609 mp.

Foto: hangela / pixabay.com

Articole asemănătoare

Postează un comentariu

@ 2023 – Toate drepturile rezervate – GreatNews.ro