În contextul decarbonizării sectorului energetic, următorii 10 ani vor fi cruciali pentru sistemul energetic european, însă este discutabil în ce măsură România va reuși să regândească producția și distribuția de …
Gaze
-
Energie eolianăEnergie solarăGazePrincipal
-
În prezent, 9 perimetre din sectorul românesc al platoului continental al Mării Negre sunt concesionate unor companii ce caută gaze naturale și petrol în subteran. În acest articol, realizat pe …
-
GazePetrolPrincipal
OMV Petrom va construi 2 fabrici de hidrogen verde în România. Investiție de 140 de milioane de euro
OMV Petrom a anunțat că va construi două unități de producție de hidrogen verde, cu o capacitate totală de 55 MW, la rafinăria Petrobrazi de lângă Ploiești. Compania a obținut …
-
GazePrincipal
România absurdă. Oamenii care stau pe cel mai mare zăcământ de gaze se încălzesc cu lemne
„Știți care e paradoxul? Stăm pe o pungă de gaz și n-avem gaze”, spune Aurel Mocanu, administrator public al comunei Surdila-Greci din județul Brăila, una dintre localitățile în subteranul căreia …
-
GazePrincipal
Cât de mult poluăm atunci când ardem gazul. Metanul – soluție salvatoare sau drum care se înfundă?
De decenii, în încercarea de a combate schimbările climatice, omenirea s-a axat pe limitarea dioxidului de carbon (CO2), principalul vinovat pentru efectul de seră care duce la încălzirea planetei și …
-
Legea nr. 238 din 7 iunie 2004 a petrolului, actualizată, este cea care stabilește ce redevențe petroliere și pentru gaze naturale se plătesc în România. Resursele de petrol situate în …
-
GazePrincipal
De ce s-a împotmolit exploatarea de mare adâncime de la Caragele. Ce se întâmplă cu gazul din subteran
La 7 ani de la descoperire, doar o sondă scoate gaz din zăcământul de mare adâncime de la Caragele. În subteran se află în jur de 25-27 de miliarde de …
-
Până în anul 2014 inclusiv, România nu a exportat gaze naturale. Atât datele Institutului Național de Statistică (INS), cât și cele deținute de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei …
-
În ultimii 4 ani, importurile de gaze au reprezentat în jur de 20-25% din consumul total anual al României. Cu alte cuvinte, din tot gazul consumat într-un an, între o …
-
În anul 2022, România a importat 2,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale, adică aproximativ 26% din cantitatea totală de gaze consumată în România anul trecut, arată datele furnizate …