Prima pagină » OMV Petrom va construi 2 fabrici de hidrogen verde în România. Investiție de 140 de milioane de euro

OMV Petrom va construi 2 fabrici de hidrogen verde în România. Investiție de 140 de milioane de euro

de Andreea Dogar
fabrică

OMV Petrom a anunțat că va construi două unități de producție de hidrogen verde, cu o capacitate totală de 55 MW, la rafinăria Petrobrazi de lângă Ploiești.

Compania a obținut și o finanțare de 50 de milioane de euro pentru Planul Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR), investiția totală pentru cele două proiecte fiind de aproximativ 140 de milioane de euro.

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a anunțat că a semnat două contracte de finanțare prin PNRR pentru construirea a două fabrici de hidrogen verde cu o capacitate totală de 55 MW la rafinăria Petrobrazi. Contractele au fost semnate cu Ministerul Energiei pentru o valoare maximă a finanțării de 50 milioane de euro.

Finanțarea a fost obținută în urma reluării în iulie 2023 a procedurii competitive pentru proiecte de sprijinire a investițiilor în hidrogen verde, inițial lansată în 2022.

„Prin Strategia 2030, ne-am angajat să susținem tranziția energetică în România și în regiune, cu investiții de circa 11 miliarde de euro până la sfârșitul acestui deceniu, din care circa 35% vor susține proiecte cu emisii scăzute și zero de carbon. Am făcut pași importanți în proiecte de regenerabile și de electro-mobilitate, iar cu acest proiect adăugăm hidrogenul în portofoliul nostru de proiecte cu conținut redus de carbon”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, citată într-un comunicat de presă al companiei.

hidrogen verde mașini vehicule
Foto: Ogidya / Wikipedia.org

„Suntem mândri că ne aflăm printre primii producători de hidrogen verde din România. Hidrogenul verde, produs din surse regenerabile de energie, reprezintă o soluție viabilă pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon. Prin dezvoltarea acestor proiecte la Petrobrazi facem pași importanți pentru o activitate de rafinare sustenabilă”, a spus și Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare și Marketing.

Proiectele vizează construirea a două instalații pentru electroliza apei, de 35 MW și 20 MW, în cadrul rafinăriei Petrobrazi. Întregul proces va fi alimentat cu energie regenerabilă, prin urmare fără emisii de carbon, permițând clasificarea ca hidrogen verde a hidrogenului obținut.

Cantitatea anuală de hidrogen verde care va fi produsă în cadrul celor două proiecte a fost estimată la circa 8 kilotone.

Integrarea hidrogenului verde în procesul de obținere a combustibililor verzi, precum combustibilul sustenabil pentru aviație și biodiesel, va determina o reducere cu cel puțin 70% a emisiilor de CO2 prin comparație cu combustibilii convenționali, mai notează compania.

În prezent, fabricile sunt în faza de proiectare. Decizia finală de investiție urmează să fie luată în 2024.

Dacă v-a plăcut acest articol, v-ar putea interesa și:

Cine exploatează gazele din Marea Neagră. Hartă, companii, cote de participare
Redevențe petroliere și pentru gaze naturale în România. Cât plătesc companiile
România absurdă. Oamenii care stau pe cel mai mare zăcământ de gaze se încălzesc cu lemne
De ce s-a împotmolit exploatarea de mare adâncime de la Caragele. Ce se întâmplă cu gazul din subteran

Cât de mult poluăm atunci când ardem gazul. Metanul – soluție salvatoare sau drum care se înfundă?
Ce rezerve de gaze are România cu adevărat. De unde provine declinul
Cât gaz exportă România și câți bani primește pentru el
Producția de gaze naturale a României. Comparație cu consumul
Cât gaz importă România și cât de mult plătește pentru el
Cele mai mari zăcăminte de gaze naturale din România după producția din 2022
Cei mai mari producători de gaze naturale din România. În 2022 s-au extras peste 9 miliarde de metri cubi de gaz

Ce sunt gazele naturale, cum s-au format și de ce nu sunt o resursă regenerabilă

Foto: 12019 / pixabay.com / Ogidya / Wikipedia.org

Articole asemănătoare

Postează un comentariu

@ 2023 – Toate drepturile rezervate – GreatNews.ro