În ultimii 4 ani, importurile de gaze au reprezentat în jur de 20-25% din consumul total anual al României. Cu alte cuvinte, din tot gazul consumat într-un an, între o cincime și un sfert a provenit din surse externe. Indiferent de ruta pe care a intrat gazul respectiv în România (din est, vest, sud sau nord), până în anul 2022 țara de proveniență a gazului respectiv a fost aceeași: Rusia.
Ca să aflați când publicăm un articol nou vă așteptăm în grupul de WhatsApp On / Off și pe pagina de Facebook a proiectului.
Anual, în jur de 2-3 miliarde de metri cubi de gaz consumat în România provin din Rusia.
În 2022, de exemplu, țara noastră a importat 2,8 miliarde de metri cubi de gaze, adică 26% din gazele consumate în acel an în România.
În ultimii 4-5 ani, consumul anual de gaze a fost relativ constant, situându-se pe la 11-12 miliarde de metri cubi, în vreme ce producția anuală de gaze a fost de circa 9-10 miliarde.
Pe unde intră în România gazul din import
În 2022, cea mai mare parte a gazului importat în România a intrat în țară din Bulgaria și Ungaria, prin două puncte de interconectare: Negru Vodă (din sud) și Csanadpalota (din vest).
Un grafic din „Raportul privind rezultatele monitorizării pieței de gaze naturale în luna ianuarie 2023”, realizat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), ilustrează cât gaz a intrat în România prin fiecare punct de interconectare pe parcursul anului 2022:
Sursa datelor: raportări SNTGN Transgaz, prelucrate de ANRE
Gazul din Azerbaidjan, o posibilă soluție
Dacă nu își crește producția internă de gaze naturale prin începerea unor noi exploatări precum cea on shore de la Caragele ori Neptun Deep din Marea Neagră, România va trebui să găsească alte surse externe pentru a elimina dependența de gazele rusești.
Citiți și: De ce s-a împotmolit exploatarea de mare adâncime de la Caragele
O variantă pentru înlocuirea gazului rusesc este gazul provenit din Azerbaidjan. La 16 decembrie 2022, Romgaz și SOCAR Trading, filială a Companiei Petroliere de Stat a Republicii Azerbaidjan, au semnat primul contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România.
„Contractul individual permite livrări planificate de gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2023, prin Coridorul Sudic (ce unește Azerbaidjan cu Europa – n.r.), utilizând capacitățile de transport ale conductelor TAP (conducta Trans-Adriatică, ce trece prin Grecia – n.r.), IGB (interconectorul Grecia – Bulgaria – n.r.), precum și ale sistemelor de transport ale Bulgariei și României. Contractul are la bază un acord cadru încheiat recent de cele două companii, pe termen nelimitat”, a anunțat Romgaz la acea dată.
În februarie 2023, Romgaz și SOCAR au semnat un nou contract, pentru perioada 1 aprilie 2023 – 1 aprilie 2024, potrivit căruia România va importa 1 miliard de metri cubi de gaz din această țară. Această cantitate este echivalentul a aproximativ 8-9% din consumul anual de gaze în România, și în jur de o treime din cantitatea totală de gaze importate de România într-un an.
Însă Europa, și implicit România, nu trebuie să înlocuiască o dependență de un dictator cu o dependență de un alt regim autocratic, a atras atenția Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie şi infrastructură în cadrul Expert Forum (EFOR), în februarie 2023, în cadrul conferinței organizate cu ocazia lansării raportului anual EFOR („ONE YEAR OF FIGHTING Lessons for the EU from Ukraine’s resilience and the energy sector”).
„Trebuie să nu depindem de un singur furnizor, să evităm să cădem în aceeași capcană. Trebuie să diversificăm, iar UE are puterea de a impune condiții pentru furnizorii externi. Când semnăm aceste contracte e foarte important să impunem anumite condiții”, a spus Nuțu.
Astfel de condiții ar putea asigura transparența utilizării banilor proveniți din vânzarea gazului. În acest fel, UE le-ar transmite eventualilor parteneri „că nu e acceptabil să folosească banii obținuți din gaz și petrol ca să oprime societatea civilă de exemplu, așa cum a făcut Rusia”, a declarat și Sorin Ioniță, președintele EFOR, cu această ocazie.
Un prim pas în această direcție ar fi revenirea Azerbaidjanului în inițiativa Extractive Industries Transparency Initiative, din care statul azer s-a retras în anul 2017.
Gazul lichefiat și terminalul GNL din Grecia
O altă variantă care ar putea ajuta România să diversifice sursele de gaze naturale este gazul lichefiat.
Gazul natural lichefiat (GNL) este gaz natural (în cea mai mare parte metan) care a fost răcit extrem de mult (până la aproximativ – 162 de grade Celsius) pentru a-și schimba starea de agregare, devenind astfel lichid. Scopul lichefierii este de a transporta sau depozita gazul mai ușor. În condiții standard de temperatură și presiune, gazul natural lichefiat ocupă doar 1/600 din volumul ocupat de metanul în stare gazoasă.
„Sunt în zonă două terminale de gaz lichefiat. Unul e în Croația, care e funcțional deja, și unul care este în Grecia și care o să fie funcțional cred că la sfârșitul acestui an. Deci peste un an, așa, o să fie ceva mai multă concurență în regiune”, explică Nuțu.
Cele două terminale ar putea fi o soluție și pentru România, care astfel ar putea înlocui gazul importat din Rusia cu gaz cumpărat din piața globală.
Terminalul de GNL din Grecia, aflat acum în construcție, se află în localitatea Alexandroupolis din nordul Greciei, la Marea Traciei, în regiunea administrativă Macedonia de Est și Tracia. Construcția sa a început în mai 2022 și ar urma să fie gata la finalul anului 2023. Primele livrări de gaze sunt așteptate în ianuarie 2024.
Încă de la lansare, construcția terminalului GNL din Alexandroupolis a fost prezentată drept un proiect pentru securitatea energetică a Europei de Sud-Est.
Când terminalul va fi gata, vase ce transportă gaz natural lichefiat vor ajunge în Alexandroupolis, unde gazul va fi regazificat și introdus apoi în sistemele naționale de transport de gaze naturale. Datorită noului interconector Grecia-Bulgaria, gazul va putea ajunge inclusiv în România.
Gazul lichefiat ar putea proveni din SUA, din țări din Africa precum Algeria ori Nigeria, din Orientul Mijlociu (Qatar) sau din țări europene precum Olanda sau Norvegia (aceasta din urmă deja exportă gaz natural lichefiat în Germania).
„În nordul Europei se importă gaz din Norvegia, există câteva terminale de gaz lichefiat. Germania și-a deschis 3 terminale de gaz lichefiat în ultimul an. Sunt niște terminale care sunt mobile și se pot instala relativ ușor. Au luat așa ceva și le-au montat”, explică Nuțu.
Practic, orice stat care are capacitate de lichefiere ar putea vinde gaz lichefiat care să ajungă în nordul Greciei, iar de acolo în restul Europei de Sud-Est.
Terminalul GNL din Grecia se numește Alexandroupolis FSRU și este o unitate plutitoare de stocare și regazificare ce se construiește la aproximativ 18 kilometri de portul Alexandroupolis. Odată ce va începe să funcționeze, terminalul va putea regazifica și furniza în jur de 5,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an. Unitatea va fi conectată la sistemul de transport de gaze naturale din Grecia printr-o conductă submarină și on-shore lungă de 28 de kilometri.
Terminalul de gaz lichefiat din Croația
Un alt terminal GNL important pentru România este cel aflat în largul insulei Krk din Croația. Precum cel din Grecia, și acesta este de tip FSRU (unitate plutitoare de stocare și regazificare). A fost pus în funcțiune la începutul anului 2021 și are o capacitate de regazificare de 2,9 de miliarde de metri cubi de gaze pe an.
La finalul anului trecut autoritățile croate au anunțat că vor să extindă capacitatea terminalului la 6,1 de miliarde de metri cubi pe an până în 2024.
„Terminalul are o dimensiune geopolitică și strategică în contextul consolidării pieței europene a energiei și al creșterii securității aprovizionării cu gaze către țările Uniunii Europene și în special către țările din Europa Centrală și de Sud-Est care doresc să își asigure o nouă rută fiabilă de aprovizionare cu gaze. Este un proiect de importanță strategică pentru Uniunea Europeană și Croația”, se arată pe pagina oficială a LNG Croatia LLC, operatorul terminalului de gaz din Croația.
Riscul de a primit gaz rusesc prin terminalele GNL
Chiar și așa, există riscul de a primi gaz rusesc prin terminalele de GNL. „Este o piață globală. Sunt mai mulți jucători mari (Qatar, SUA – n.r.)”, explică Nuțu.
„Poate să intre și gazul rusesc. Colegi din Bulgaria au făcut niște analize: cât din gazul lichefiat care s-a importat în Europa anul trecut a fost, de fapt, din Rusia. E un produs fungibil, se poate amesteca destul de ușor, se poate oculta destul de ușor proveniența”, atrage atenția specialista.
Terminalul GNL de la Marea Neagră a rămas, până acum, doar o idee
O altă soluție ar fi construirea unui terminal de gaze naturale lichefiate chiar pe litoralul românesc, la Marea Neagră.
În octombrie 2022, Romgaz și Socar, compania națională petrolieră din Azerbaidjan, au anunțat că au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a explora oportunitățile de dezvoltare în comun a unui proiect de gaze naturale lichefiate la Marea Neagră.
Proiectul ar consta într-un terminal de lichefiere a gazelor naturale şi un terminal de regazificare precum și alte instalații și facilități necesare pentru transportul de gaze din zona caspică în România.
Cele 2 companii își propun să finanțeze în comun un studiu de fezabilitate tehnică, financiară și comercială a unui asemenea proiect.
În baza rezultatelor acestuia, companiile vor demara negocieri în vederea încheierii unui acord privind termenii și condițiile de dezvoltare a proiectului GNL Marea Neagră.
„Este un proiect nou, atât pentru noi, cât și pentru Azerbaidjan”, a declarat la acea dată premierul de atunci, Nicolae Ciucă.
Ideea nu este însă una nouă. În România se discută despre construirea unui terminal de gaze lichefiate pe țărmul Mării Negre unde să fie aduse gaze din Azerbaidjan de cel puțin 13 ani.
Fostul proiect AGRI (Interconectorul Azerbaidjan – Georgia – România) presupunea aducerea de gaze naturale lichefiate din Azerbaidjan la un terminal GNL ce ar fi trebuit construit la Constanța. Aici, gazul urma să fie regazificat și introdus în sistemul național de transport. Scopul proiectului era același: de a diversifica sursele de aprovizionare cu gaze naturale ale Europei.
Compania de proiect era AGRI LNG, deținută de Romgaz (25%), SOCAR (25%), GOGC (Corporația de Petrol și Gaze din Georgia – 25%) și MVM (Compania de Electricitate din Ungaria – 25%).
Capacitatea interconectorului urma să fie de 5-8 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, din care 2 miliarde ar fi fost consumați în România.
Memorandumul pentru implementarea proiectului a fost semnat în aprilie 2010 de ministrul Economiei de la acea dată, Adriean Videanu, și de omologii săi din Azerbaidjan și Georgia.
Costul total al proiectului ar fi fost de circa 5 miliarde de euro, iar construirea infrastructurii ar fi durat 9 ani, potrivit unui studiu de fezabilitate. Însă proiectul AGRI nu s-a concretizat niciodată. În martie 2021, ministrul Energiei din Azerbaidjan a declarat că proiectul este „înghețat”.
Surse foto: Marcos-Photographer / pixabay.com / Golden / Wikipedia.org, gastrade.gr, lng.hr
Ca să aflați când publicăm un articol nou vă așteptăm în grupul de WhatsApp On / Off și pe pagina de Facebook a proiectului.
V-ar putea interesa și:
De ce s-a împotmolit exploatarea de mare adâncime de la Caragele
Cât gaz importă România și cât de mult a plătit pentru el
Ce sunt gazele naturale și cum s-au format
Producția de gaze naturale a României. Comparație cu consumul
Ce rezerve de gaz are România. Cele mai recente date
Cei mai mari producători de gaze naturale din România
Cele mai mari zăcăminte de gaze naturale din România
Cine exploatează gazele din Marea Neagră. Hartă, companii, cote de participare
Redevențe petroliere și pentru gaze naturale în România. Cât plătesc companiile
Cât gaz exportă România și câți bani primește pentru el
