România a cunoscut un val de investiții în parcuri eoliene în urmă cu aproximativ 12-13 ani. Într-un interval relativ scurt de timp, de 4-5 ani, s-au construit centrale eoliene cu o putere instalată de circa 3.000 MW (megawați). În 2012 și 2013 s-au instalat aproape 1.000 MW / an. Ulterior însă, lucrurile au început să stagneze, inclusiv din cauza unui cadru legislativ neatractiv și a modificărilor aduse la schema de certificate verzi, despre care On / Off a scris detaliat aici.
Ca să aflați când publicăm un articol nou vă așteptăm în grupul de WhatsApp On / Off și pe pagina de Facebook a proiectului.
Click pentru graficul pentru mobil.
De aproximativ un deceniu, România a rămas doar cu cei 3.000 MW, investițiile noi în acest sector fiind foarte reduse, în timp ce restul Europei a continuat să construiască centrale eoliene, astfel încât în 2023 eolienele din UE + Marea Britanie au furnizat 20% din energia electrică ce a fost consumată în cele 28 de state. În cazul României, procentul a fost de 12,5% în 2022.
În ciuda stagnării din ultimii ani, România trebuie să atingă țintele impuse de UE cu privire la consumul de energie verde. Iar pentru a atinge aceste ținte este nevoie de noi investiții în surse curate de energie, inclusiv în noi parcuri eoliene. În acest context, On / Off l-a întrebat pe Adrian Borotea, country manager al Verbund Wind Power România, unul dintre cei mai mari producători de energie eoliană din țara noastră, în ce măsură este capabilă România să își atingă țintele de mediu și să construiască noi parcuri eoliene, menținând totodată prețuri accesibile pentru consumatori.
Verbund Wind Power Romania face parte din grupul austriac Verbund AG, cel mai mare furnizor de electricitate din Austria, deținut în procent de 51% de statul austriac. În România, grupul deține un parc eolian cu o putere totală instalată de 226,2 MW în comuna Casimcea din județul Tulcea.
On / Off: În primul rând voiam să vă întreb despre țintele României, cele din PNIESC (Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030). Cel mai recent a fost setată ținta de 36,2% (ponderea regenerabilelor în consumul final brut de energie) – să ajungem acolo până în 2030. Se spune în PNIESC că, pentru a atinge această țintă până în 2030, ar trebui să fie instalați 7,6 GW (gigawați) în eoliene. Este fezabil? În 6 ani ar trebui să construim încă 4,6 GW, pentru că avem aproximativ 3 GW.
Adrian Borotea: O să încep prin a spune că, până la sfârșitul lunii iunie, Bruxelles-ul împreună cu statele Uniunii Europene vor bate în cuie țintele pentru 2030. Ceea ce știm noi, 36,2%, este ceea ce România deja și-a asumat. Dar Bruxelles-ul a zis minim 38%. Și acum sunt ultimele negocieri. Practic, până pe 30 iunie trebuie stabilit care e final. Că va fi 36,2%, că va fi 38%, 37% – vom vedea. Până la sfârșitul lui iunie vom ști exact care e ținta asta, care după-aceea se va recalcula în PNIESC-ul actualizat.
Deși pare departe, nu e foarte departe 2030, dacă ne gândim la câți ani necesită dezvoltarea unor proiecte eoliene – undeva între 3 și 4 ani e o dezvoltare dacă ne apucăm astăzi, găsim zonele și dacă avem noroc și găsim și capacitate în rețea de a absorbi ceea ce vom produce noi.
Proiecte sunt foarte multe, la Transelectrica sunt 50.000, 60.000 de megawați (proiecte propuse pentru care se solicită racordarea – n.r.), adică de 5-6 ori cât e consumul țării. Din astea, dacă privim în trecut, cam 15% s-au întâmplat în realitate, adică au fost puse în funcțiune. Sunt multe proiecte, dar nu toate sunt bune. Au termen de racordare târzii, nu-și găsesc finanțare – diverse motive care fac ca undeva între 10 și 15% să se transpună în realitate.
Dar dacă mergem la 10%, din 50-60.000 MW ne ducem cum am zis la 5-6 GW. Deci este fezabil, spun eu. De ce? O parte din proiecte sunt foarte bune, racordare există, finanțare există, potențial eolian este, și încă n-am vorbit de offshore. Offshore-ul durează mult mai mult. Adică dezvoltarea, după ce se va finaliza partea de legislație. Îți trebuie câțiva ani buni ca să dezvolți un offshore pentru că trebuie studii. Eu estimez că în 2035 poate să apară offshore-ul.
Ministrul Energiei spusese 2032. Estima că atunci vom avea primii MW în eolianul offshore.
Eu zică că 2035 realist. Dar vom vedea. E, oricum, departe. Și atunci eu zic că sunt șanse de a avea 5-6.000 de MW de eolian pe onshore în 2030. În plus față de 3 (cei 3 GW existenți – n.r.). Încă 5-6 GW eu zic că este foarte fezabil, foarte realist.
Și apoi, până în 2050, PNIESC spune să ajungem la 16 GW de eolian.
Ar trebui să ajungem la neutralitatea climatică. E adevărat că 2050 înseamnă o electrificare pentru că rămânem fără gaz în 2050, cărbunele va fi închis demult. Și atunci toată această încălzire, apă caldă, gătit, va trece pe electric. Și atunci consumul de energie electrică va crește foarte mult, puțin temperat de eficiența energetică. Adică vor fi niște echipamente care vor consuma – pentru aceeași treabă – ceva mai puțină energie electrică, dar oricum va crește foarte mult. Și atunci sigur că are sens să ai mult mai multe regenerabile. Pentru că ceea ce faci în plus trebuie să faci verde ca să reechilibrezi partea de dioxid de carbon și de emisii de gaze cu efect de seră.
Și atunci eu zic că este (fezabil – n.r.). Sigur că este foarte departe, dar e clar că există angajamentul României că cel târziu în 2050 ajungem la neutralitatea climatică. Alte state din Europa, de exemplu Germania, a zis 2040, că o să atingă ținta mai devreme cu 10 ani. Dar noi mergem în viteza noastră, 2050 cred că-i foarte fezabil.
Ați spus că sunt multe proiecte acum și că există finanțare pentru o parte din ele. De unde vine finanțarea? Sunt fonduri europene?
Sunt și fonduri europene. Astăzi există, până în 23 iulie, un call deschis la Ministerul Energiei, care finanțează capacități noi, inclusiv de energie eoliană, solară și hidro. Sunt 3 capitole în acest call, care are mai mult de 500 de milioane de euro. Deci sunt bani. Și astea apar cel puțin de 2 ori pe an. Au mai fost și la PNRR, și o să mai fie. Vin contractele pentru diferență, CfD-ul. O să înceapă anul acesta cu 1 GW de vânt și 1 GW de solare.
Deci este deja stabilit prin lege că lucrurile astea se vor întâmpla, vor fi finanțate. Și atunci că sigur, dacă combinăm PNRR-ul, cu Fondul de Modernizare, cu CfD-ul, deja sunt câteva mii de megawați securizați măcar parțial ca finanțare. Finanțarea nu e 100%. Dar oricum, dacă ai un grant european, și un proiect bun, sigur că băncile vin și acoperă diferența.
Spuneați mai demult, într-un interviu, că mulți specialiști din domeniul construirii parcurilor eoliene nu mai sunt în România. A fost un val acum 10-12 ani, când s-au construit multe parcuri eoliene, fiind și sprijinul acela cu certificatele verzi, dar cam de 9 ani nu a mai fost adăugată capacitate. Acum avem acești specialiști? Cine o să construiască parcurile eoliene?
Încep să revină în țară. Au fost proiecte în afara țării și bineînțeles că fiecare s-a dus după oportunitatea de a munci. Dar acum deja au început să se întoarcă și vedem acest lucru inclusiv în numărul de firme care vin – că și noi construim – să facă oferte de la faza de proiectare, la faza de dezvoltare și chiar faza de construcție. Nu cred că sunt probleme. Atâta timp cât există proiecte și finanțare, firmele vin. Se întorc, își redirecționează oamenii, se descurcă. Și va fi un boom. Așa cum am văzut în toată economia, va fi un al doilea val de eoliene, de solare, de baterii. Care acum începe. Adică deja începe să se formeze. Și în următorii ani va fi concurență și mult de muncă, și în zona de contrucții, pe partea de proiecte noi.
Ați spus că și Verbund are un proiect.
Mai multe. La parcul nostru de 226 de MW existent (în Casimcea, județul Tulcea – n.r.) facem o exindere de 57 MW de eolian. Acesta e cel mai avansat, în sensul că am luat partea de avize și autorizații și avem racordarea la rețea din momentul în care am construit prima parte. În 2026 sigur îl vom racorda la rețea. Pentru că durează cam 4 ani până te apuci de treabă și o duci la sfârșit. E coadă la turbine. Dacă te duci acum să iei turbine, îți dau în 2026, de exemplu. Și altele, transformatoare. La stații, racordarea se face cu transformatoare, [durează – n.r.] 1 an jumate – 2 livrarea.
Cel de 57 MW va intra în construcție, suntem la ultimele avize: scoaterea din circuitul agricol, finalul autorizației de construire, autorizația de înființare la ANRE. Practic, ultimii pași înainte de a începe construcția. Este un proiect care e foarte avansat.
Mai există alte proiecte, de exemplu cel de 400 MW (tot în Dobrogea – n.r.), pe care noi l-am cumpărat într-o fază timpurie de dezvoltare, adică nu are toate avizele. Și acum dezvoltatorul este ținut de contract să obțină avizul: ATR-ul, mediu, șamd. Probabil că va dura mai mult de 2026 până se va finaliza pentru că e mai la început.
Și avem alte proiecte pentru care chiar acum facem negocieri, vrem să achiziționăm niște proiecte mai înaintate, la faza deja de ready to build, adică mâine deja să ne apucăm de construcție. Tot eolian. Suntem într-o fază în care negociem achiziția de proiecte noi în diverse faze. Unele din ele ready to build.
Vă gândiți și la stocare în baterii?
Am depus deja, a fost un call deschis până la sfârșitul lunii mai, și am depus o solicitare de finanțare pentru 40 MW, 80 MWh. Asta e ce-am cerut (pentru parcul eolian din Casimcea – n.r.).
Există proiecte cu finanțare europeană sau de la stat pentru stocare?
A fost acesta din PNRR, acum e închis. Dar a anunțat ministrul că va deschide și pe Fondul de Modernizare un call pe baterii. Încă nu a ieșit, dar a anunțat că o să vină. Există și o necesitate accentuată din partea operatorilor de rețea, în special al Transelectrica, pentru stocare. Cu cât mai multe regenerabile vor fi puse în funcțiune, cu atât mai imprevizibile, și această rezervă în baterii, pe lângă lacurile Hidroelectricii, este imperios necesară. D-asta și statul s-a gândit să finanțeze.
Când bate vântul foarte tare se produce foarte multă energie și se blochează rețeaua?
Când e prea mult și nu e consum, fie limitezi, adică nu produci cât ai putea să produci, fie exporți dacă poți să exporți în perioada aceea (schimburi neplanificate), fie stochezi. Și atunci bag în baterii și în momentul în care nu mai e vânt sau nu mai e soare și e nevoie în sistem, scot din baterii și dau în sistem.
E posibil să temperați producția în momentul în care bate vântul foarte tare?
Transelectrica face acest lucru. Îți cere să reduci. În loc să produci 100 MW cu vântul respectiv, îți spune n-am nevoie decât de 90, redu la 90. Oprim o turbină, le reducem pe toate – există un soft care le poate reduce automat pe toate proporțional.
Sigur că Transelectrica într-o anumită măsură poate evacua la țările vecine dacă avem prea multă producție. Pentru că țările sunt interconectate cu cei din jur, în Uniunea Europeană. Se cheamă schimburi neplanificate. Adică automat supraproducția împinge energia către vecini, încearcă să evadeze. Și vecinul sigur că dacă are consum o mănâncă, dacă nu, se duce automat prin rețele până în Spania și Portugalia.
Dacă ar fi fost o industrie mai dezvoltată în România sau am fi produs mai multe lucruri, atunci s-ar fi folosit și această energie.
Dacă aveam un consum mai mare, sigur. E prima opțiune. Pentru că producția e gândită pentru consum. Dacă ai supraproducție, atunci trebuie să faci ceva cu ea. Ori o exporți, ori o sotchezi în lacuri, în baterii, în ce mai faci tu. Dar de dorit e creșterea consumului, că asta încurajează și investițiile noi. Dacă ai consum merită să faci centrale noi și îți scoți banii.
Ipotetic, dacă s-ar dezvolta foarte mult capacitatea de stocare și ar exista multe baterii prin țară, și mulți producători nu doar de eolian, ci și de solar, ar stoca această energie, nu s-ar putea ajunge la o situație în care consumatorul, dacă s-ar liberaliza piața, ar plăti un preț mai mare pentru că producătorii ar vinde energia în momentul în care prețul este sus? Pentru că, normal, dacă e prețul jos, o să stocheze.
Nu, cred că ar fi mai curând o siguranță a furnizării, a alimentării cu energie electrică. De ce spun asta? Pentru că producătorii pe cărbune, conform obligațiilor de mediu, vor dispărea. În 2032, 2035, într-un an oarecare ei vor dispărea. Pentru că nu mai e în trendul european. Și atunci înlocuirea acestor centrale pe cărbune, care pot funcționa constant să zicem, se va face cu mai mult solar și eolian. Când bate vântul produc, când e soare produc. Noaptea nu produc solarele. Și atunci avem o problemă – ne lipsește energia. Ei, energia asta va putea fi stocată în baterii, va putea fi stocată în lacuri, și dată în momentul în care nu avem soare, nu avem vânt. Și asta va fi în beneficiul consumatorului pentru că el va fi sigur că noaptea, dacă merge la baie, când dă de întrerupător, se aprinde lumina. Deci cineva stă acolo și are grijă cu bateriile să dea energia înapoi ca să aibă el.
Consumatorul sigur nu va plăti mai mult. Pentru că e concurență, e bătaie. Nu numai între producători, dar dacă vor fi multe baterii va fi concurență și între ei. Pentru că nu vor mai găsi intervalul în care vor fi ei singuri și vor cere un preț mare. Și întotdeauna vor fi mai mulți pe intervalul ăla de timp și atunci ei vor fi forțați ca să dea în rețea înapoi să reducă prețul. Deci eu zic că se va regla. Dar în orice caz avantajul major pentru consumator este că va avea siguranță în alimentare.
Sunteți interesați să investiți în parcuri eoliene offshore?
Verbund nu.
De ce?
Nu e în strategia grupului Verbund. E atât loc pe uscat încât nu are rost. Noi am analizat acest lucru și nicăieri în Europa nu am avut strategia asta. Considerăm că în România există prea mult potențial pe uscat ca să te duci undeva în mare, unde investiția este mai scumpă, evacuarea energiei înspre țărm, de către Transelectrica, încă nu e soluționată. Și viteza vântului și numărul de ore cât bate pe an nu este mult mai mare ca să justifice o investiție mai mare, o mentenanță mai scumpă. Nu ni se pare economic, una peste alta.
Deci nu are legătură cu războiul din Ucraina?
Nu, nicio legătură. Dacă ar fi fost profitabil economic am fi făcut. Dar decizia asta e veche, nu e ceva nou, după război. S-a hotărât: nu mergem pe offshore. Nu mergem nici în Marea Nordului.
Unde e potențial mai mare decât aici.
Bate vântul aproape tot anul și cu mare viteză.
Și atunci pe uscat unde credeți că mai e potențial în România, în afară de Dobrogea?
În Dobrogea încă mai e potențial eolian, dar nu prea mai avem conectare, că nu mai e loc. Decât punctual, așa, de exemplu la Isaccea, unde nu mai există exportul Ucraina-Bulgaria.
În Moldova există culoarul acesta unde vântul bate aproape ca pe țărmul Mării Negre, și mai e partea dinspre Banat, unde iar bate binișor. Așa bate și la munte, vântul bate mult mai mult și mult mai tare, dar e greu să duci turbina sus pe vârful muntelui și să tragi linie de acolo ca să racordezi la sistem, e mult mai scump.
Există un raport al Băncii Mondiale care a tot fost citat și de Guvern, cu potențialul eolian offshore al României de 76 GW. Credeți că este corect?
Potențialul este corect. Sigur că nu tot poate fi explorat pentru că nicio companie nu o să meargă în mijlocul mării să pună turbine. Pentru că nu are sens. De regulă turbinele se pun near shore, adică aproape de țărm. De ce? Pentru că e mai ușor de ancorat sau de pus o fundație. Dacă sunt câțiva metri de adâncime, sapi și pui. Pe piloni, sunt diverse tehnologii în care turbina devine stabilă, adică nu se mișcă odată cu valul. Pentru că înseamnă provocări tehnice foarte mari dacă ea începe să danseze. Se strică, se dealiniază elicea, nu produce cum trebuie. Trebuie bine ancorată. Și atunci cel mai bine ancorată e când e în teren. Se fac de regulă lângă țărm, într-o adâncime mică.
Sigur că se poate face și se fac și la adâncimi mai mari – 20, 50, 100 de metri, cu niște sisteme ca un trepied, cu niște greutăți în capete, ca să o țină cât de cât stabilă. Dar ea joacă un pic. Și atunci apar aceste provocări: și la mentenanță, și la piese de schimb, se strică mai repede, și la modul de intervenție, că cineva trebuie să ajungă cu șalupa, să se urce și să schimbe ce e de schimbat. Și atunci, cu cât e mai departe în larg, cu cât e mai scumpă și investiția, și mentenanța, și mai greu de accesat.
Și spuneați că mai degrabă 2035 vi se pare fezabil să avem primii MW de eolian offshore.
Da, pentru că trebuie să fie legislația finalizată. Detaliat finalizată. Trebuie să se facă explorările efective pentru că țărmul Mării Negre, platforma noastră continentală care aparține României, are un culoar maritim, un culoar militar, arheologie, parte de gaz. Deci sunt deja o grămadă de puncte care nu pot fi atinse, pentru că sunt ocupate. Și atunci trebuie identificate, în planul maritim, locațiile în care pot fi puse turbine. Și explorat cum e fundul mării, și posibilitățile de a construi acolo dacă bate vântul, cum bate vântul, și evacuarea puterii. Adică venim tot în Dobrogea, că practic tot de Dobrogea ține platforma respectivă, care e deja plină cu proiecte de pe uscat, și mai pun ceva. Unde duc energia aia? Și din cauza asta zic minim 2035.
Transelectrica a început să se organizeze, a zis că face un cablu impresionant de la Marea Neagră din Dobrogea, să treacă toată România pe la jumătate, prin dreptul munților, și să se ducă spre vest să scoată în Serbia, Ungaria, Grecia. Rezolvă 2.000 de MW, dar nu 7 GW. E ceva, dar nu e soluția completă. Și d-asta zic, minim 2035.
A ajuns deja la limită (rețeaua de transport din Dobrogea – n.r.). Dacă acum te duci în Dobrogea și [zici] vreau să pun ceva suplimentar, ei îți spun 2030, dacă termin eu linia nu știu care până atunci, dacă fac stația nu știu care, deci cu multe disclaimere.
În general, cum vi s-au părut investițiile făcute de Transelectrica în rețeaua de transport?
Sunt bune. Dar întotdeauna rețelele rămân în urma producției pentru că planurile pentru proiectele noi, de vânt, de soare, sunt mult mai multe și vin mult mai repede decât capacitatea Transelectricii de a construi linii și stații noi. Sigur că au și planul pe 10 ani, care e publicat, în care fiecare spune vrem să dublăm, să triplăm. Dar ei rămân în urmă.
Nu că n-ar avea bani. Nu prea sunt firme care sunt în stare să construiască rețele electrice. Nu prea mai sunt. Pentru că din atâta reducere de activitate pentru mulți ani, firmele fie au dat oamenii afară, oamenii au plecat – că la arabi se construiește în nebunie. Și atunci toți, din toate țările, au plecat acolo că plătesc bine și e de muncă. De ce să mai stau aici să aștept când o ieși Transelectrica cu ceva? Și atunci ei din motivul ăsta rămân în urmă. Adică se produce, se construiesc multe, dar racordarea la rețea e cu țârâita.
Și atunci perspectivele boom-ului de care vorbeați mai devreme sunt bune sau sumbre?
[Boom-ul – n.r.] o să vină. Transelectrica rămâne puțin în urmă, dar nu uită. În sensul că dacă nu o să fie gata în 2030 o să fie în 2031. Și asta este, mai stăm un an. De tipul acesta sunt întârzierile, nu sunt că n-am bani să fac nu știu ce linie. Am bani, o să fac, dar nu știu dacă o să fiu gata în 2028. O să fiu în 2029. D-aia și scrie în ATR-uri (avize tehnice de racordare – n.r.) „racordare 2030 dacă termin eu linia cutare”. Și-atunci dacă nu e gata în 2030, vine în 2031. Asta e. N-am fost gata, dar sunt în 2031. În 2031 te primesc și pe tine la mine.
În București sunt multe pene de curent, preț de 20-30 de secunde.
Asta ține de operatorii de distribuție. Practic de PPC în București. Și faptul că țin foarte puțin, 30 de secunde, e și bine, e și rău. De ce? Pentru că întreruperea asta, pornit-oprit, pornit-oprit, omoară televizorul, lucrurile sensibile le omoară. Nu după prima, a doua, dar dacă lucrurile astea se întâmplă în fiecare zi, 3 luni, s-a dus, se ard toate. Și e vina distribuitorului, trebuie ceruți banii înapoi.
Faptul că nu durează mai mult de 30 de secunde asta spune că rețeaua lor, sau automatica operatorului de distribuție, sesizează că e un defect, adică undeva a căzut o linie, s-a ars ceva, a sărit o siguranță, dar tot automatica convinge celelalte resurse și să preia lipsa aia. Și e bine. Dar cum am zis, omoară electronicele.
Însă ar trebui ca în măsura în care ei fac mai multe investiții în rețea, adică cresc grosimea conductorului și atunci curge curentul mai bine către prizele noastre, mai pun o stație, deci cu cât întăresc rețeaua, cu atât lucrurile acestea trebuie să dispară. Cu cât mai repede cu atât mai bine, că nu sunt bune pentru consumatori.
Și atunci investițiile făcute de distribuitori cum vi se par? În ultimii ani.
Sunt în urmă. Din mai multe motive. Cumva tariful de distribuție reflectă și investițiile noi pe care le faci. Cărora ANRE-ul le oferă o anumită profitabilitate. Publicată: 6%, 6,36%, 6,39%. Și asta intră într-un anumit tarif de distribuție. În măsura în care operatorul de distribuție simte „eu trebuie să dublez planul de investiții și am banii și vreau s-o fac”, se duce la ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – n.r.) și spune, simplificând la maximum, „eu vreau să dublez planul de investiții, asta înseamnă dublarea tarifului”. ANRE spune „Nu pot să mă duc la consumator să-i spun că la anul dublez tariful de distribuție. Pot doar să zic 10% creștere, 20%”. Și atunci nu se fac toate investițiile sau atât de repede pe cât ar trebui. Și din cauza asta apar și problemele. Pentru că ANRE-ul zice „Pot să-ți dau, 10%, și așa e mult, și asta e. Îți pui și tu prioritarele, le iei în ordine, și în loc să faci 20 de lucrări, faci primele 5. Restul mai vorbim la anul.”
Ca să aflați când publicăm un articol nou vă așteptăm în grupul de WhatsApp On / Off și pe pagina de Facebook a proiectului.
Ce părere aveți despre plafonarea prețurilor la consumatori, în special la consumatorii casnici?
A fost un lucru bun plafonarea. De ce? Consumatorii aveau nevoie de treaba asta. Casnici sau economici, e greu de spus. Oricum s-a acționat la ambele capete. Pe casnici i-a ajutat în mod personal. Pe companii – faptul că au fost puțin mai degrevate de povara asta și atunci au avut comenzi și produsele au fost mai competitive, costul a fost mai mic și au vândut mai mult și au dat de lucru oamenilor, oameni care și-au luat salarii și s-a rostogolit economia. Deci a fost o treabă bună.
Din punctul de vedere al investițiilor noi, sigur că prețul acesta nu e un stimulent pentru a investi. Pentru că dacă prețurile sunt jos, nu am loc să-mi recuperez investiția și mă duc undeva unde prețurile sunt mai mari și pot să-mi recuperez [investiția – n.r.] și am și-un profit. Deci semnalul din punctul ăsta de vedere n-a fost grozav.
Dar până la urmă sigur că toată lumea trebuie să aibă o subvenție pentru că nu se acopereau costurile. Prețurile au fost plafonate la consumatorii casnici și economici, costurile de fapt au fost mai mari și diferența asta, atât cât a îngăduit statul, a fost plătită de la bugetul de stat operatorilor de distribuție. Nu tot, 80%. Nu se putea altfel. Și partea asta care vine de la bugetul de stat tot noi o plătim, dar o plătim prin impozite și taxe, nu prin prețul energiei. Per total e la fel.
[Plafonarea – n.r.] a fost necesară cu pandemia, cu războiul – la un moment dat prețurile o luaseră razna. Și atunci a fost un impact bun. Acum, pe termen lung, e de discutat dacă e atât de bun. Oricum până la anul stăm așa și mai vedem.
În orice caz, toată lumea din partea sectorului energiei, nu a consumatorilor, spune că semnalele bune de piață – și este adevărat – sunt atunci când e o piață liberă. Piața liberă reglează cererea cu oferta, unde se întâlnesc, ăla e prețul, atât mă costă, toată lumea știe să-și facă bine treaba. Adică dacă lipsește producția, operatorul de transport și rețea mai face o investiție, mai îmbunătățește rețelele ca să meargă toate într-un echilibru armonios. Sigur că la sfârșitul lanțului iese prețul mare și trebuie să plătească consumatorul. Poate nu poate. Și atunci din echilibrul acesta vezi. Consumatorul nu mai consumă cât consuma înainte că nu își mai permite, și mai reduce. Și atunci e semnalul înapoi, spre sector: „Reduceți, că e prea mult”. Și atunci merg toți înapoi și spun „nu mai fac încă 10 centrale, fac numai 5, nu mai întăresc toate rețelele din România, ci doar unde apar cei 5 noi, nu 10”. Și e o echilibrare unul după celălalt.
Asta înseamnă piața și concurența normală. În momentul în care statul intervine și zice „Nu, facem așa”, sigur că încep să șchioapete toate, că ăla n-are destui bani să facă ce și-a dorit, ăsta nu poate să-și recupereze investiția șamd. Deci pentru 1 an, 2, 3, protecția acesta este foarte bună. Și a fost foarte bună. Și încă anul acesta și poate o parte din anul viitor va fi bună. Dar ușor-ușor trebuie să ne ducem la normalitate. Pentru că toate țările din Europa au trecut înapoi la normalitate, numai noi suntem cu 1 an întârziați deja.
Și în Europa, în vest, s-au plafonat prețurile atunci?
Au fost, dar au expirat în iulie anul trecut. Noi suntem deja aproape iulie anul acesta. Deci avem un an în plus și vrem să stăm până în martie anul viitor.
Și vă așteptați să se scoată plafonarea după martie 2025?
Sunt sigur că da. Pentru că nu mai țin față Bruxelles-ului. [Faptul că – n.r.] aici sunt protejați începe să semene cu exemplul chinez. Statul chinez subvenționează fabricile și d-aia au prețuri atât de joase la panouri, la turbine, și vin cu dumping aici, câștigă proiecte, se-nfiripează și apoi cresc prețurile. Și atunci UE s-a sesizat și a zis „mai departe tu China de noi, pentru că voi sunteți subvenționați și vreți să ne prostiți”. La fel și în zona noastră. Deja Uniunea a zis „în România voi vă țineți prețurile jos la economie și ne concurați pe noi cu prețurile noastre mari și ne luați macaroana din față. Mai opriți-vă cu treaba asta”. Și sigur o dată, de 2 ori, de 9 ori, la un moment dat o să zică „dacă nu faci asta, te-am scos de la masă”.
Cam cât durează avizarea unui parc eolian nou în România? În medie? De la zero.
3-4 ani la eoliene.
Deci considerați că e foarte stufos în România.
Nu e cel mai stufos din Europa. Suntem printre cei mai buni. Avem durara cea mai redusă de racordare la rețea.
Asta chiar e o surpriză.
Da, e o surpriză plăcută. Chiar sunt țări din grup, și ne comparăm unii cu alții, în care durata minimă e 5-6 ani. Și noi suntem la 3-4.
Unde este durata 5-6 ani?
Spania, Italia, Austria, Germania. Doar la noi e mai scurt. Deși pare foarte lung.
În Marea Britanie cât este?
Nu avem acolo companii, dar știu că lucrurile merg ceva mai repede decât la noi. Adică 2-3 ani. Dar și acolo a început să fie urâțel pentru că se opune comunitatea locală. Nu le place să aibă acest efect de flicker. Nu știu dacă ați observat, dacă vă uitați la o turbină eoliană și în spate este Soarele, din cauză că se mișcă elicele, îți apare ca la stroboscop. Când trece elicea în dreptul Soarelui se face întuneric. Întuneric, soare, întuneric, soare. Și e neplăcut pentru ochi. Plus zgomotul. Dar dacă ești destul de aproape îl auzi. Te obișnuiești, sigur. Și au apărut reglementări care spun că un parc eolian trebuie să fie la minim 800 de metri – 1 km distanță de cea mai apropiată casă. Dar unele comunități zic „nu vreau să văd nici la 20 de km, nu vreau să văd că-mi strică ochiul când o văd.”
În România există o limită?
Există, e un 1 km de cea mai apropiată casă, 1 km de cea mai aproapiată arie protejată.
Și la ei problemele apar nu din partea de avizare, ci din partea reacției comunității locale mai ales. Care zice „nu vreau”.
Și în România cum vi se pare reacția publicului vizavi de eoliene?
A fost un moment după primul val, 2010, 2015 așa, în care lumea parcă s-a aricit puțin și a zis „Nu, îmi strică, nu știu ce impact va avea”. Și chiar în primele parcuri eoliene ale CEZ-ului a fost un curent advers, și puțin organizat. Adică au organizat niște lideri informali de opinie, care au zis „Mă, nu e bine”. Și au venit cu sape și topoare: „Afară! Întrerupeți”. A fost chiar un moment tensionat. Au venit forțe de ordine și s-a liniștit. Deci acestea au fost primele momente, la început.
După aceea oamenii și-au dat seama. Când vine un producător și se apucă să producă, ce face primul lucru? Plătește taxe locale, impozite, autorizații. Lunar, anual, 30 de ani, cât e acolo. După care, sigur, fiecare producător face niște lucruri în satul sau comuna unde e arondat.
Și noi ce-am făcut acolo? Am renovat toate străzile – sunt noi în Casmicea. Am construit școală, am construit dispensar. Deci a sărit 50 de ani în sus comunitatea locală. Fără niciun efort, fără niciun ban (de la stat – n.r.). Doar de la noi. Sigur, nu într-un an tot. Și astăzi continuăm aceeași politică de a sponsoriza diverse evenimente, diverse echipe, biserica. Bani care sunt din impozitul pe profit și care se duc acolo și într-adevăr se văd. Și atunci sigur că și ei [zic – n.r.] „Parcă îmi place treaba asta. Parcă aș vrea un teren de fotbal. La anul din sponsorizare să faci teren de fotbal. Vreau nu știu ce.” Și deja dintr-un sat arată mai spre oraș, în câțiva ani. Și atunci percepția localnicilor, și a rudelor [se schimbă -n.r.] și se duce vorba de colo-colo. Și acum au ajuns deja primari care vin și spun „Aș vrea să faceți și la mine”. E altceva decât sape, topoare și scandal. Deci e mai mult pro decât împotrivă.
Dacă ar fi să numiți un obstacol major în calea construirii de noi parcuri eoliene în România, care credeți că e cel mai mare?
Rețeaua. Racordarea este târzie și scumpă. Astăzi, din cauză că nu sunt dezvoltate suficient rețelele, cum vorbeam înainte, ne racordăm în 2030. Foarte bine, fac planul, perfect. Dar îți spune „Știi, 2030 pe de-o parte dacă îmi pun eu linia, dar ai de plătit 100 de milioane pentru întărirea rețelei de jur împrejur”. Costurile de întărire a rețelei, cum se spune. Și atunci îți faci calcul „Mai plătesc și 100.000 de euro pe MW racordat?” Și în 2030 mă las de sport sau caut alt proiect care e mai devreme și cu niște costuri pe întărire mai mici.
Deci dvs ca producător ar trebui să plătiți pentru această întărire?
În anumite locații, nu vorbesc de Verbund acum, să zicem că vrem să facem un proiect eolian și mergem acolo. Facem un studiu și îmi spune: „Dacă vrei să faci aici, unde e vânt, unde e tot ce trebuie, te pot racorda într-un anumit an, dar te mai costă costurile de întărire pentru că rețeaua e slabă.” Nu te poate primi și pe tine. Și ca să te primească, operatorul de distribuție sau de transport trebuie să întărească linia cutare, stația nu știu care. Și îți face nota de plată și spune ai de plătit atât.
Și ar plăti și producătorul și distribuitorul?
Distribuitorul zice „dacă mă aștepți să-mi trec eu în planul de investiții o să fiu gata în 2040”. Și atunci zici „Da, dar eu vreau să mă racordez peste 2 ani că nici banca nu stă până în 2040, nimeni nu stă”. „Și atunci, da, OK, dar trebuie să dai tu banii. Și ți-i dau eu eventual înapoi până spre 2040. Dar ai de plătit azi 10 milioane de euro.”
Și au fost cazuri de producători din România care au plătit pentru întărirea rețelei?
Da, da. Și norocul este uneori că sunt mai mulți care vor să se racordeze într-un punct și atunci se împarte între cei noi. Vrem să ne racordăm aici și pe total ne costă 10 milioane, dar împărțim: 3, 2, 5, în funcție de capacitatea pe care vreau să o racordez.
Parcurile eoliene construite până în 2016 încă primesc certificate verzi?
Eolienele noi primesc 15 ani de la punerea în funcțiune. Ultimii care au fost acreditați în 2016, la sfârșitul anului, vor primi certificate verzi până în 2031 dacă sunt eoliene noi (nu second hand – n.r.). CEZ, care a fost printre primii, primește până în 2025, pentru că s-a pus în 2010 în funcțiune.
În curând se cam termină schema aceasta.
Din 2025, gradual, dispar.
Credeți că tehnologiile din sectorul eolian, în contextul acesta al dispariției certificatelor verzi, sunt suficient de mature ca să se susțină fără acest sprijin de la stat?
Dovada este că se fac parcuri și astăzi. Sigur că după 2016 au fost foarte puține că lumea [se întreba] „Dacă schimbă reglementările iar? Dar dacă le schimbă în rău și o țin tot așa cu răul?” Nu s-a făcut lucrul acesta. Acum, pentru că există fondurile europene și există țintele pe care România trebuie să le atingă, e nevoie de capacități noi și atunci investitorii au devenit un pic mai curajoși. Și mai ales cei existenți, cum e Verbund. Verbund e aici din 2013, deci sunt 10 ani și mai bine. Și atunci văzând că lucrurile poate merg rău un an, după aceea își mai revin, una peste alta trendul e pozitiv, optimist, au zis „Ok, atunci avem curaj să investim mai mult”. Și aceștia sunt cei care astăzi vin de regulă cu banii și fac parcuri eoliene. Restul sunt dezvoltatori care speră să găsească un investitor la un anumit moment. Și eu zic că sunt. Unii sunt ferm hotărâți să investească.
Și credeți că nu va mai fi nevoie de acest sprijin din certificate verzi?
Nu mai este. Există sprijinul celălalt. Pe de-o parte Fondul de Modernizare și PNRR-ul care sunt tot ajutoare. La capex, la investiție. Și există CfD-ul (contractele pentru diferență – n.r.) care e un ajutor operațional, adică îl primește pe 15-20 de ani la fiecare MWh pe care îl injectează în rețea. E alt principiu. E un ajutor de operare.
Cum vi s-au părut call-urile organizate de autoritățile din România, și pe PNRR, și pe Fondul de Modernizare? Cum vi se pare că le-a gestionat ministerul?
E mult de îmbunătățit. De exemplu, call-ul anterior din PNRR, de anul trecut, a durat 1 an și 2 luni ca ministerul să dea câștigătorii. E mult. Adică înțeleg 2 luni, 3 luni, 6 luni. Dar un an și e mult prea mult. Deci la partea de organizare statul mai are multe de îmbunătățit.
Ca să aflați când publicăm un articol nou vă așteptăm în grupul de WhatsApp On / Off și pe pagina de Facebook a proiectului.
Foto: Kanenori / sonnydelrosario / hpgruesen / Myriams-Fotos / Bru-nO / analogicus / neymark195 / luctheo / tdahl / pixabay.com
V-ar putea interesa și:
Europa crește, România stagnează. De ce ne-am blocat și nu mai construim parcuri eoliene
Producători de energie eoliană în România. Lista completă a centralelor în 2024
TOP. Țările europene cu cea mai mare putere instalată în eoliene. Pe ce loc e România
România și energia. „Pentru a ajunge acolo unde își dorește Europa în 2050, România trebuie să facă un dublu salt uriaș”
TOP. Țările europene cu cea mai mare producție de energie eoliană. Pe ce loc e România
