Prima pagină » Panouri fotovoltaice în 110 stații de alimentare OMV și Petrom din România

Panouri fotovoltaice în 110 stații de alimentare OMV și Petrom din România

de Andreea Dogar
benzinărie omv petrom

OMV Petrom a instalat panouri fotovoltaice în 110 stații de alimentare OMV și Petrom din România, a anunțat compania într-un comunicat de presă.

Energia electrică produsă de panourile fotovoltaice acoperă până la 25% din consumul unei stații de alimentare.

Investițiile OMV Petrom în acest proiect se ridică până în prezent la circa 3 milioane euro.

Producția anuală estimată a panourilor fotovoltaice va fi de 2.700 MWh, ceea ce echivalează cu energia necesară anual pentru 1.500 apartamente.

„Reducerea emisiilor de carbon este un obiectiv foarte important pentru noi, fie că vorbim de operațiunile proprii sau de produsele pe care le punem la dispoziția clienților noștri. Instalarea panourilor fotovoltaice permite rețelei noastre de retail să facă un pas înainte în această direcție. Obiectivul nostru este ca, până în 2025, jumătate din întreaga rețea de stații a OMV Petrom din România să fie stații <>, cu un consum redus de energie”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Rafinare si Marketing.

OMV Petrom și-a propus să atingă neutralitatea emisiilor de carbon pentru operațiunile proprii până în 2050 și să contribuie la procesul de decarbonare a clienților săi.

Pentru a genera noi proiecte cu emisii de carbon reduse și zero, compania va investi 3,7 miliarde de euro din planul de 11 miliarde de euro până în 2030.

Dacă acest articol vi s-a părut interesant, v-ar putea plăcea și:

Producători de energie eoliană în România. Lista completă a centralelor în 2024

Articole asemănătoare

Postează un comentariu

@ 2023 – Toate drepturile rezervate – GreatNews.ro