În contextul decarbonizării sectorului energetic, următorii 10 ani vor fi cruciali pentru sistemul energetic european, însă este discutabil în ce măsură România va reuși să regândească producția și distribuția de energie electrică pentru a-și atinge obiectivele de mediu, creând totodată un mediu economic atractiv pentru noi investiții.
În ceea ce privește energia eoliană, în special cea offshore despre care se discută tot mai mult în ultimul timp, unul dintre cele mai mari riscuri e reprezentat de rețeaua de distribuție de energie electrică, care are nevoie de investiții majore pentru a putea absorbi energia produsă de noi parcuri de eoliene.
Ca să aflați când publicăm un articol nou vă așteptăm în grupul de WhatsApp On / Off și pe pagina de Facebook a proiectului.
„Va fi nevoie de investiții. Investitorii trebuie să aibă încredere că își pot transporta energia la consumator. Semnalul clar că România e serioasă e când întărește rețeaua și leagă Dobrogea de restul. Acum există un blocaj”, a explicat Ana Otilia Nuțu, analist de politici publice în energie şi infrastructură în cadrul ONG-ului Expert Forum (EFOR), cu ocazia lansării raportului pentru anul 2024 al organizației.
Problema rețelelor de distribuție de electricitate care nu fac față vitezei cu care s-au construit noi centrale eoliene este comună și pentru alte state europene, însă România are de recuperat 3 decenii de restanțe și inacțiune.
„În sectorul energetic, pentru a ajunge acolo unde își dorește Europa până în 2050, România trebuie să facă un dublu salt uriaș. În primul rând, trebuie să recupereze restanțele din ultimii 30 de ani din investiții și schimbări ale cererii (de exemplu, de la centre industriale socialiste supradezvoltate la consumul urban și casnic). În al doilea rând, trebuie să se alăture revoluției tehnologice care reprezintă o provocare pentru toate statele membre UE pentru a atinge decarbonizarea completă până în 2050”, se arată în raportul EFOR „The next 10 years. Challenges for Romania: forecast report”.
Potrivit Otiliei Nuțu, unul dintre autorii raportului, rețeaua de transport de electricitate a României este „foarte congestionată”: „Sistemul energetic din România a fost construit înainte de 1990 cu un alt scop. E gândit pentru consum industrial mare. 95% era consumat în industrie care a dispărut. Rețeaua Transelectrica nu s-a actualizat în ultimii 30 de ani.”
În momentul de față, există două scenarii luate în considerare pentru modul în care ar trebui să se dezvolte infrastructura sistemului energetic în Europa pentru a satisface nevoile de energie electrică începând cu anul 2050, se arată în raportul EFOR.
1. Prima viziune presupune crearea unui sistem centralizat și dezvoltarea unei superrețele pentru electricitate, care să permită circulația liberă a unor cantități mari de energie în Europa.
Energia regenerabilă este concentrată în anumite zone (cea eoliană în nordul Europei, iar cea solară în sud, de pildă), care ar urma să fie conectate de-a lungul unor „autostrăzi” electrice. Centralele ar funcționa complementar, în sensul că iernile și noaptea ar aduce mai multă energie eoliană din nord, iar verile și ziua mai multă energie solară din sud.
Superrețeaua ar fi o infrastructură complet nouă și ar necesita o formă de proprietate sau de management supranațional (de exemplu, UE). Superrețea ar putea furniza fluxuri constante de electricitate către rețeaua de transport existentă prin anumite „puncte de intrare”.
2. A doua viziune imaginează un sistem energetic descentralizat, ce presupune valorificarea la nivel local a energiei regenerabile disponibile în regiunile bogate în resurse.
Astfel, producția și consumul de energie electrică ar trebui să se îndrepte către soluții descentralizate, mai apropiate de consumator, în timp ce „excesul” de energie regenerabilă din Europa de Nord și de Sud ar putea fi utilizat în alte moduri, ca de exemplu pentru a produce hidrogen.
„Actualul sistem electric constă din centrale electrice mari, conectate la consumatori prin rețele de transport și distribuție, în care curentul circulă într-o singură direcție (de la producător la consumator). Spre deosebire de aceasta, un sistem descentralizat e alcătuit din „mini-sisteme” multiple, la scară mai mică, în care energia circulă în ambele direcții, producătorii și consumatorii fiind la fel de activi în ajustarea producției și a consumului”, mai menționează raportul.
„Par contradictorii, dar ambele sunt studiate la nivel european în politicile publice. Ceea ce e bine pentru că nu știm ce va fi”, a explicat Nuțu. „Cu tehnologiile pe care le avem, nu știm care va fi mai eficientă. Important este să nu închidem ușa pentru niciuna dintre ele.”
Potrivit raportului, niciuna dintre opțiuni nu este ieftină: „Fiecare scenariu necesită un angajament în următorul deceniu care va costa trilioane de euro în investiții până în 2050 doar în infrastructura publică, dacă scopul final va fi într-adevăr decarbonizarea deplină a economiei UE până atunci.”
În ultimă instanță, Europa nu trebuie să rămână „blocată” pe o cale predeterminată, iar soluția câștigătoare ar putea include elemente din ambele scenarii: „Viitorul sistem energetic ar include de fapt elemente ale ambelor: o autostradă care acoperă cel puțin unele părți ale Europei, conectată la rețelele naționale existente, care cuprind diverse subunităţi de la nivel local.”
Ca să aflați când publicăm un articol nou vă așteptăm în grupul de WhatsApp On / Off și pe pagina de Facebook a proiectului.
Tranziția energetică a început deja, iar unele tendințe pot fi observate la nivel european. De exemplu, 9 țări europene (Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia și Marea Britanie) au început să dezvolte în comun un sistem energetic separat de rețeaua existentă, care va alimenta regiunea nordică a Europei și va exporta eletricitate la nivel regional.
Cele 9 state s-au angajat în aprilie 2023 să ajungă la o capacitate eoliană offshore totală de 300 GW până în 2050. Noul sistem offshore hibrid va fi unul cu dublă funcționalitate, care va combina transportul la țărm al electricității și interconectarea cu alte țări. „Aceasta este o noutate, deoarece în mod tradițional parcurile eoliene offshore folosesc doar conexiuni prin cablu submarin pentru a aduce electricitatea într-un anumit punct dintr-o rețea existentă a unei țări: în schimb, sistemul hibrid ar funcționa și ca o interconectare de mare capacitate între mai multe țări europene”, menționează documentul.
Deși Marea Neagră nu are același potențial eolian precum Marea Nordului, energia eoliană offshore ce ar urma să fie produsă aici ar fi relevantă la nivel regional, a mai arătat Nuțu, și a completat că „Ucraina are cel mai mare potențial eolian de la Marea Neagră și e în interesul nostru ca Ucraina să își recupereze teritoriul.”
Eolianul onshore din Dobrogea și potențialul offshore de la Marea Neagră pot fi integrate într-o rețea paneuropeană de interes supranațional. Însă o astfel de superrețea ar trebui să reflecte interesul european și ar trebui să fie cu adevărat instituție europeană, separată de interesele rețelelor naționale, mai susțin autorii raportului.
Conform EFOR, în perioada 2022-2023, majoritatea investițiilor în surse regenerabile din România au avut loc în ciuda, mai degrabă decât cu sprijinul statului: acestea se ridică la 1,5 GW de la prosumatori, dar doar 600 MW în facilități de producție de energie solară și eoliană la scară mare, mult sub celelalte state membre UE în aceeași perioadă.
Între 2017-2021, investițiile în energie electrică din surse regenerabile au fost blocate de cadrul legal nefavorabil, care nu permitea anumite tipuri de contracte (acorduri de cumpărare a energiei electrice – PPA), ceea ce a dus la bariere în calea conectării la rețele, atât în transport, cât și în distribuție.
„Când principala barieră legislativă (interzicerea PPA) a fost în sfârșit înlăturată în 2021, au fost introduse alte măsuri legale și de reglementare care au descurajat investițiile. În prezent, tehnologiile pentru energie regenerabilă pe care investitorii le-ar considera în România sunt suficient de mature pentru ca investițiile să se desfășoare în condiții pure de piață. Cu toate acestea, reglementările excesive și schemele succesive de protecție a consumatorilor implementate începând cu 2021 au denaturat prețurile și au crescut riscurile investitorilor, creând bariere la intrarea pe piață”, mai notează specialiștii EFOR.
Lipsa de progres și de investiții în sectorul energetic din ultimele decenii a dus și la întârzieri în implementarea unor tehnologii precum contorizarea inteligentă pentru distribuția energiei electrice sau sistemele informatice de gestionare a rețelelor.
„Suntem în 2024. Și ne bazăm securitatea energetică pe centrale electrice vechi de 60 de ani. Sunt vulnerabilități majore”, a mai declarat Nuțu.
Un alt risc pentru România de peste 10 ani constă în scăderea veniturilor din industria de petrol și gaze, atrag atenția experții EFOR. Astăzi, aceste venituri reprezintă 10% din veniturile guvernamentale.
Este o iluzie că România va deveni un petrostat și că ar putea finanța pensiile din redevențe. În realitate, anul 2035 va aduce scăderea producției de petrol și o situație complicată cu gazul, în condițiile în care cele mai multe zăcăminte onshore sunt mature (ceea ce duce automat la scăderea producției), iar cel mai important proiect din Marea Neagră (Neptun Deep) a întârziat, iar lucrările propriu-zise încă nu au început.
Ce rezerve de gaze are România cu adevărat. De unde provine declinul
De asemenea, multe strategii și proiecte continuă să rămână numai pe hârtie, cum este cazul Strategiei naționale de renovare a clădilor pe termen lung, aprobată în 2020. „Planurile pe 10 ani de dezvoltare a rețelelor de transport de energie electrică și gaze prezintă aceleași proiecte de la an la an, prelungind doar termenele limită, și vor continua să facă acest lucru atâta timp cât autoritatea de reglementare în domeniul energiei nu impune în mod clar implementarea acestora și penalizează întârzierile”, mai notează raportul.
„Proiectele statului, precum o centrală electrică dezvoltată de Romgaz, acoperită parțial de UE din veniturile din certificate de emisii, sunt amânate cu anii: centrala de la Iernut de 400 MW ar fi trebuit să fie finalizată în 2019, dar rămâne neterminată până în ziua astăzi. Simpla prezență a mega-proiectelor în aceste documente politice, precum cel al reactoarelor nucleare 3&4 de la Cernavodă, al unității de stocare cu hidropompe de la Tarnița, al centralelor pe gaz ale CE Oltenia sau, mai nou, reactorul nuclear modular mic de la Doicești, nu reprezintă nicio garanție că vor vedea vreodată lumina.
Dimpotrivă, deoarece acestea sunt priorități oficiale, rețeaua electrică trebuie să-i recunoască drept viitori generatori și pur și simplu limitează capacitatea de conectare ori de câte ori un investitor solicită racordarea pentru o nouă centrală electrică”, se mai arată în raportul EFOR.
Ca să aflați când publicăm un articol nou vă așteptăm în grupul de WhatsApp On / Off și pe pagina de Facebook a proiectului.
Pe de altă parte, un aspect pozitiv este că, în deceniul 2020-2030, România are la dispoziție nu mai puțin de 20 de miliarde de euro care pot fi accesați prin Programele Operaționale, PNRR, RePowerEU, Fondul de Modernizare și Fondul de Tranziție, pentru o gamă largă de investiții în aprovizionarea cu energie, transport, consum, precum și pentru restructurarea industriei combustibililor fosili și recalificarea forței de muncă.
Din păcate însă, după cum arată Nuțu, „România are idei fixe și competențe scăzute în a regândi unde vrem să ajungem.”
Capacitatea generală în administrație este scăzută, iar pozițiile cheie din ministere, agenții și companii de stat nu sunt ocupate, în general, pe baza competenței, se mai arată în raport: „Există puțină cooperare cu colegii de la ministere, agenții sau părți interesate din alte țări UE pentru schimbul de know-how. Nu există o practică politică, iar deciziile sunt luate ad-hoc, fără o analiză adecvată a impactului sau consultări.
Nu există mecanisme care să asigure că o strategie, odată adoptată, este de asemenea implementată și că bugetele și personalul adecvat sunt alocate măsurilor prioritare. Lipsesc competențe-cheie privind schemele de ajutor de stat și evaluarea cererilor competitive: deși Ministerul (Energiei – n.r.) are acum competența exclusivă de a promova astfel de măsuri pentru accelerarea investițiilor în anumite subsectoare energetice, fiecare dintre apelurile competitive pentru fondurile UE a întâmpinat dificultăți în pregătirea liniilor directoare pentru solicitanți, organizarea apelurilor și evaluarea cererilor.
Dacă nu se schimbă profund constrângerile capacității administrative și însăși înțelegerea rolului Ministerului, România nu va fi capabilă să folosească cât mai bine resursele disponibile.”
Raportul complet poate fi citit pe site-ul EFOR.
Foto: EdWhiteImages / pixabay.com / Jeca28bori / pixabay.com / TheOtherKev / pixabay.com
V-ar putea interesa și:
Producători de energie eoliană în România. Lista completă a centralelor în 2024
TOP. Țările europene cu cea mai mare putere instalată în eoliene. Pe ce loc e România
