Istoria exploatării gazelor naturale din actualul spațiu românesc a debutat în Transilvania, la începutul secolului al XX-lea, pe când regiunea făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Gazele au fost descoperite întâmplător în anul 1909, în localitatea Sărmășel din județul Mureș, în timp ce se fora pentru a căuta săruri de potasiu.
Totuși, gazele fuseseră observate de localnici și anterior acestei date. De exemplu, la Șaroșul Unguresc din județul Mureș, ciobanii frigeau porumb la flăcările gazului natural care ieșea din pământ, iar emanațiile de gaze de la Sărmășel făceau apa să se miște, ca și cum aceasta ar fi clocotit, scrie inginerul Dumitru Chisăliță, fost director al Romgaz, în volumul „Momente din istoria gazelor naturale în România”.
Exploatarea zăcămintelor de țiței începuse cu aproximativ 50 de ani înainte în spațiul românesc, în zona actualului județ Prahova (după jumătatea secolului al XIX-lea), iar în timpul forajelor ieșeau la suprafață și gaze naturale. Era vorba despre gaze asociate zăcămintelor de petrol (numite și gaze de sondă), însă acestea nu au fost dorite în prima etapă deoarece provocau cele mai mari probleme tehnice la extracția țițeiului prin pericolul mare de explozii sau de incendii, notează autorii Gheorghe Stănescu, Mihail Minescu și Cătălin Niță în lucrarea „Gaz de România. Istorie ilustrată”.
De regulă, acestea nu erau folosite, însă au existat excepții. Astfel, proprietarul unor sonde din zona Băicoi, colonelul Călinescu, a captat gazele apărute la forarea pentru petrol, folosindu-le în gospodăria sa.
Înainte de a fi utilizate gazele obținute prin forare în pământ, pe scară ceva mai largă s-au folosit gazele manufacturale. Acestea erau produse prin suflarea de aer la presiune mare peste cărbuni încinși la 700-800 de grade Celsius. Rezulta un amestec combustibil cu putere calorică mică (circa 3.000 kcal / metru cub) folosit atât atât la iluminat (cu felinare pe gaz), cât și industrial.
O astfel de fabrică a fost înființată în București în 1868. Uzina de gaz construită la Filaret producea și distribuia gaz, fiind deținută de Societatea Generală de Iluminat și Încălzire prin Gaz Manufacturial. În mod similar, orașul Mediaș avea din anul 1905 o uzină de producere a gazelor manufacturale pentru iluminatul stradal, dar și pentru abonați particulari.
Sonda 2 Sărmășel (satul se află în județul Mureș, la 30 de km distanță de Cluj-Napoca) a fost pusă în funcțiune în 1908. Forajul, care a debutat în luna noiembrie, era realizat de o echipă de la firma germană Thumann din Halle. Deși scopul său era să găsească săruri de potasiu, Sonda 2 Sărmășel a rămas cunoscută în istorie drept locul unde a început exploatarea gazului natural în România.
Când forajul a ajuns la 22 de metri adâncime s-a produs prima emanație de gaze naturale. Lucrările au fost oprite temporar. Ulterior, forajul a continuat, însă o dată la câteva zile apăreau noi emanații de gaze naturale.
Citiți și: De ce s-a împotmolit exploatarea de mare adâncime de la Caragele
Când sondorii au ajuns la o adâncime de 160 de metri s-a produs o erupție foarte puternică, ce a aruncat prăjina de foraj afară. Un amestec de apă, nisip, sare și gaze a fost aruncat până la o înălțime de 15-20 de metri. A fost stopată și această emanație, însă după adâncimea de 207 metri fiecare metru pe care îl forau înseamna a nouă manifestare violentă a sondei, a explicat inginerul Dumitru Chisăliță într-un interviu oferit Muzeului Gazelor Naturale. După ce au atins adâncimea de 260 de metri, gazul natural ieșit la suprafață a dus la izbucnirea unui incendiu care a ars barăcile sondorilor.
Echipa a continuat, dar la data de 22 aprilie 1909, la adâncimea de 302 metri, s-a produs o erupție foarte violentă, toată garnitura de săpat a sondei fiind aruncată afară. Evenimentele i-au determinat pe ingineri să abandoneze forajul.
Pentru a nu se pierde gazul din zăcământ s-a pus un capac la gura sondei. Chiar și așa, din cauza presiunii foarte mari a gazelor, în octombrie 1911 a avut loc o erupție uriașă de gaze, apă și pământ, ce a dus la aprinderea gazelor.
După cum arată autorii în „Gaz de România. Istorie ilustrată”, o publicație locală descria erupția de la acea dată în felul următor: „… gazurile au explodat despicând pământul pe o lungime de 200 m… A stricat calea ferată, telegraful și telefonul în lungime de 3-4000 metri. Flăcările ies și acum mereu din găurile pământului, înălțându-se până la 20-25 metri cu o vâjâială grozavă. Oamenii nu se pot apropia de căldura cea mare… Așa o minune n-am auzit să [se] mai fi pomenit în țara noastră niciodată.”
Focul a fost stins după 4 zile, dar presiunea neputând fi controlată, sonda a fost deschisă și lăsată să erupă liber până la sfârșitul anului 1913, când a fost cuplată la prima conductă de metan dintre Sărmășel și Turda.
Toate aceste evenimente i-au determinat pe specialiști să ajungă la concluzia că aceste gaze naturale nu erau niște acumulări întâmplătoare precum pungile de gaze din mine de pildă, și că puteau fi folosite industrial, a mai menționat Chisăliță în interviu.
În urma descoperirii, un inginer ce era directorul fabricii de ghips și ciment din Turda a avut ideea de a capta acest gaz natural și de a-l folosi în cuptoarele de ars ghips și ciment. Pe parcursul iernii, cărbunele care era folosit la arderi îngheța în halde, ceea ce ducea la oprirea muncii.
Așa că inginerul a propus construirea unei conducte de la Sonda 2 Sărmășel până la Turda, pentru a transporta gazele și de a le folosi în industria cimentului.
În anul 1912 a fost înființată la Turda prima entitate ce avea ca obiect de activitate transportul și utilizarea gazelor naturale. Se numea Erste Siebenbürgische Erdgas Aktiengesellschaft (ESEA – adică „Prima societate transilvăneană pentru conductul gazului natural”) și avea drept acționari Fabrica de Ciment Turda și Fabrica de Sodă Solvay din Uioara (actualul oraș Ocna Mureș).
Prima producție de gaz metan de la Sărmășel a fost înregistrată în anul 1913. Cei 113.000 de metri cubi de gaz au fost utilizați în șantierul de sonde din localitate, la cazanele cu abur.
Cât despre conducta Sărmășel-Turda, aceasta a devenit realitate în 1914, fiind construită de ESEA. Avea o lungime de 55 de kilometri și a fost prima conductă de transport de gaze naturale din Europa, se arată pe site-ul Muzeul Gazelor Naturale.
În același an conducta Sărmășel-Turda a fost prelungită cu un racord de 22 de km până la Uioara, pentru alimentarea Fabricii de Sodă Solvay.
În 1918, Turda a fost iluminată stradal cu gaze naturale. De asemenea, gazul natural a fost folosit și pentru iluminatul aleilor din Stațiunea Bazna Băi.
Un alt moment important a fost în anul 1927, când la Sărmășel a fost montată o stație de comprimare a gazelor naturale, prima din Europa. Stația – care avea 3 motocompresoare americane – devenise necesară din cauza scăderii presiunii la sondă și a creșterii consumului, în special pentru alimentarea orașului Turda.
Cu timpul, gazele au început să fie exploatate în tot mai multe zone și s-au construit noi conducte pentru transportul acestora, astfel încât tot mai multe localități s-au legat la conductele de gaze.
În anul 1938, România era pe locul 3 în lume în ceea ce privește producția de gaz, cu 17,06% din producția mondială, mai notează Dumitru Chisăliță în „Momente din istoria gazelor naturale în România”. Producția totală era de 2,13 miliarde de metri cubi de gaze (inclusiv gaze asociate țițeiului).
Ponderea a scăzut însă de-a lungul anilor, pe măsură ce tot mai multe zăcăminte de gaze naturale din întreaga lume au început să fie exploatate. Astfel, 3 decenii mai târziu, România ocupa locul 4 în lume la producția de gaz, cu o pondere de 2,54% din producția mondială.
Cât despre Sonda 2 Sărmășel, aceasta a funcționat până la 25 noiembrie 1935, când a fost închisă din cauza presiunii scăzute. Ea a fost repusă în lucru în 1951 și a funcționat până în anul 1983, când a secat.
Foto: Gaz de România. Istorie ilustrată, de Gheorghe Stănescu, Mihail Minescu și Cătălin Niță. Lucrarea conține peste 200 de imagini de epocă, multe dintre ele aflate în cele 2 muzee naționale reprezentative pentru industria gazului din România (Muzeul Național al Petrolului din Ploiești și Muzeul Gazelor Naturale din Mediaș), precum și în biblioteca Universității Petrol-Gaze din Ploiești și în colecțiile autorilor.
Ca să aflați când publicăm un articol nou vă așteptăm în grupul de WhatsApp On / Off și pe pagina de Facebook a proiectului.
Dacă v-a plăcut acest articol v-ar putea interesa și:
De ce s-a împotmolit exploatarea de mare adâncime de la Caragele
Ce rezerve de gaz are România cu adevărat
Cei mai mari producători de gaze naturale din România
Ce sunt gazele naturale și cum s-au format
Cine exploatează gazele din Marea Neagră. Hartă, companii, cote de participare
Redevențe petroliere și pentru gaze naturale în România. Cât plătesc companiile
Cât gaz exportă România și câți bani primește pentru el
Cât gaz importă România și cât de mult plătește pentru el
Producția de gaze naturale a României. Comparație cu consumul
Cele mai mari zăcăminte de gaze naturale din România după producția din 2022
